E: Ajutor în nevoi??? O, dar m-am săturat de atâtea versete din Biblie. Știu o grămadă de teorie. Vreau ceva concret pentru o problemă personală concretă!
D: Dacă ai fi un copil concret de ascultător în fiecare slovă a Cărții, orice literă ar fi o mână cât se poate de reală problemelor tale.
E: Totuși nu simt nicio îmbunătățire …
D: Cum stai cu viața de rugăciune? Cât de mult comunici problemele tale? Cât stai de vorbă cu cel ce-ți este Tată de Suflet?
E: …

 

 

Întoarceţi-vă la Mine,şi veţi fi mântuiţi toţi ceice sunteţi la marginile pământului! Căci Eu suntDumnezeu, şi nu altul. Isaia 45:22
Aşa vorbeşte Domnul,Răscumpărătorul tău,Sfântul lui Israel: ‘Eu,Domnul, Dumnezeul tău,te învăţ ce este de folos,şi te călăuzesc pe calea pecare trebuie să mergi!’ Isaia 48:17
Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce,vor veni în Sion cu cântăride biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi.Isaia 51:11
Izbucniţi cu toate în strigăte de bucurie,dărâmături ale Ierusalimului! Căci Domnul mângâie pepoporul Său, şi răscumpără Ierusalimul. Isaia 52:9
Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă detine.Isaia 54:10
Da, veţi ieşi cu bucurie,şi veţi fi călăuziţi în pace.Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme. Isaia 55:1
Căci aşa vorbeşte Cel PreaÎnalt…Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie;dar sunt cu omul zdrobitşi smerit, ca să înviorez duhurile smerite,şi să îmbărbătez inimile zdrobite. Isaia 57:15

și lista continuă

Anunțuri

Există momente retrospective când te gândești la cine îți influentează viața, care îți sunt prietenii a căror opinie te afectează cel mai mult, care sunt stâlpii după care te ghidezi. Românii te etichetează direct și te șablonează caracterial ca fiind asemănător cercului din care aparții – ești la fel ca ceilalți! Tragedia unor tineri este simplul fapt că au aterizat în cercul care nu-i reprezintă, care nu li se potrivește sub nicio formă – aici mă refer la comunitățile mici, restrânse unde alegerea devine practic imposibilă, iar implicarea trebuie să fie maximă pentru că așa cere Partidul. Se sacrifică suflete, aspirații și chiar vieți. Se sacrifică fericirea și vitalitatea unora pentru că trebuiesc integrați neapărat.
Dumnezeu, deobicei, preferă să lucreze prin oameni decât să facă minuni, astfel încât să depindem unii de alții prin părtășie, Rick WarrenFoarte adevărat ce zice Warren, însă vreau să subliniez un lucru pe care foarte puțini tineri îl mai au în vedere în ultimul timp: solitudinea. Dacă ați citit cartea Disciplinele spirituale a lui Foster, vă veți aminti că solitudinea este tratată ca o disciplină. Ce legătură are cu tot zbucimul ăsta, cu toata căutarea unei identități reale neinfluențată de părerile subiective ale prietenilor? Timpul personal cu tine și cu Dumnezeu este catargul unei corăbii puternice cu care vei putea înfrunta furtunile vieții. Îmi place așa de mult cum David spune: Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea (Psalmul 62). El stă de vorba cu sine însuși. Se încurajează, își stimulează sufletul să privească la Dumnezeu.
Tineri suntem și dacă nu știm să ne ținem singuri pe linia de plutire și să avem o convingere personală forte, să nu ne înșelăm că întrun grup vom fi capabili să ne distingem. Ne vom pierde identitatea, ne vom omogeniza cu anturajul. Vă încurajez să găsiți timp pentru voi și să stați de vorbă sincer cu sufletul vostru și cu Dumnezeu!

Nu trăiți ca să respirați! Respirați ca să trăiți!

O săptămână de rugăciune

Posted: Aprilie 12, 2012 in Meditaţie

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.  Filipeni 4

Vă mai amintiți de la grupa de copii cum am fost învățați că e respectuos față de Dumnezeu să avem o ordine și o logică bine stabilită în rugăciune? Laudă-L! Mulțumește-I! Și după ce ți-ai adus aminte cât de mare este El, după ce realizezi încă o dată cu cine ai de a face- Cere!

Așa se cuvine!

O săptămână de rugăciune – 6

Posted: Aprilie 6, 2012 in Meditaţie
Etichete:, ,

Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare? […] Adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuţi: „Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac.” Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său. Exod 32

O referință ce revine cu pas greu în sufletul meu în zilele acestea este cea din Iacov 4 ( … şi nu aveţi, pentru că nu cereţi sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre … ). Să presupunem că am reușit să trec testul din Iacov 4 și încerc să părăsesc incinta sălii de examen, dar cum am ieșit pe ușă cu nota de trecere, mă izbesc de o altă evaluare: descurajarea. De multe ori mă descurajez singur și îmi pun bețe în roate pentru că ajung să cred că dorințele mele sunt prea pretențioase. Cine-s eu să cer de la Dumnezeu imposibilul? Un punct pierdut în univers să atenteze la supremația Lui? Și totuși, în bunătatea Lui, se lasă înduplecat de dorințele sfinte. Oare chiar așa de tare ardea mânia lui Dumnezeu că voia să-și niminească poporul Său? Cam … da! Moise era foarte conștient de puterea Lui pentru că fusese martorul principal în Egipt și, chiar, mesagerul Puterii înaintea faraonului. Cu toate acestea, se încumetă și cere milă, iertare pentru Israel. El? Un om? Să înduplece inima lui Dumnezeu?  Chiar așa!

Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui. 1 Ioan 3;
Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. 1 Ioan 5.

Haideți împreuna să-i dăm slavă și cinste și onoare tocmai prin cererile noastre sfinte, prin cererile de calibru. Astel Dumnezeu își va arăta Slava în viețile noastre – o slavă direct proporținală cu grandoarea cererilor și dorințelor noastre.

Heaven’s gates are not so highly arched as princes’ palaces; they that enter there must go upon their knees. Daniel Webster

Apoi S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, a îngenuncheat şi a început să Se roage, zicând: „Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să Se roage şi mai fierbinte; şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Luca 22

Recunoașteți împrejurarea fără dar și poate. Suntem la puțină distanță de a sărbători cel mai mare triumf asupra naturii păcătoase a omului: jertfa, moartea și învierea Mielului Divin. Isus ne este exemplul infailibil al omului rugăciunii. Isus, cât timp a trăit printre noi, a făcut-o ca și om tocmai ca să ne dea o pildă de trăire (Evrei 4:15).  Trebuie să privim cu foarte mare admirație și respect viața de rugăciune dusă de Isus – dorința necontenită de a sta de vorbă cu Tatăl, de a rămâne în voia Lui, intensitatea cu care o face, imprejurările – toate detaliile sunt copleșitoare.  Aceste lucruri ar trebui să ne motiveze să încercăm să fim întocmai asemeni lui Isus.

Personal, cred, că Ghetsimani este apogeul rugii creștine. Cu toții știm că Luca era un doctor. El este singurul dintre cei 4 evangheliști care pune în evidență picăturile mari de sânge. Aici folosește termenul grec tromboi, care subliniază tocmai presiunea și stresul enorm la care era supus Isus în acele clipe de agonie, clipe de chin ca de moarte și care i-au provocat o reacție în corp ca cea descrisă mai sus. Un alt lucru care m-a cercetat este dependeța totală de voia Tatălui. Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta. 

 Voi v-ați rugat vreodată cu așa intensitate? Eu, nu!

Spread out your petition before God, and then say, „Thy will, not mine, be done.” The sweetest lesson I have learned in God’s school is to let the Lord choose for me.  D.L. Moody

O săptămână de rugăciune – 4

Posted: Aprilie 4, 2012 in Meditaţie
Etichete:, , , ,

Dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate [Ierusalim], I-a fost foame.  A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi îndată smochinul s-a uscat. Ucenicii, când au văzut acest lucru, s-au mirat şi au zis: „Cum de s-a uscat smochinul acesta într-o clipă?” Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare”, se va face. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” Matei 21

Genunchi roși de timp si bătătoriți de podea, coate tremurânde de greutatea rugăciunilor – ani petrecuți în cereri pentru un anumit motiv. E drept că Dumnezeu răspunde și nu, e drept că Dumnezeu ne pune la așteptare doar pentru că are ceva mai bun, însă ne înșelăm de multe ori că aceea este voia Domnului. Oare mai știm ce culoare și ce gust are credința sau cererile le facem din inerție pentru că așa am fost învățați că este bine – să ne rugăm oricând și oricum? Câteodata nici măcăr nouă nu ne vine să credem ce cerem. Ce rost mai are să venim în Fața Lui cu lucruri care le credem imposibile? Iacov la începutul capitolului 4 ne atenționează: nu avem pentru că nu cerem sau cerem dar cerem rău.

Haideți împreună să-L punem la încercare pe Dumnezeu. Să cerem lucruri mari din mâna Lui, dar atenție: s-o facem cu credința care poate muta munții pentru că să știți că ne-a fost dăruita de Dumnezeu (Efeseni 2:8). Este o credință dumnezeiască, o credință supranaturală, o credință miraculoasă. El să ne ajute la aceasta!

Some prayers are followed by silence (from God) because they are wrong, others because they are bigger than one can understand. It will be a wonderful moment for some of us when we stand before God and find that the prayers we clamored for in early days and imagined were never answered, have been answered in the most amazing way, and that God’s silence has been the sign of the answer. Oswald Chambers

Am promis acum câteva zile unei persoane că voi exemplifica această bătălie nemiloasă printr-un pasaj preluat din celebrul roman al autorului spaniol Cervantes, Don Quijote de la Mancha.

„- Nimic din toate astea nu-mi displace! Spune mai departe, îl îndeamnă don Quijote. Va să zică, ai ajuns. Și ce făcea regina aceea a frumuseților? De bună seamă c-ai găsit-o făcând perle șirag, sau brodând cu vreun fir de aur vreo deviză drăgăstoasă pentru cavalerul acesta ce-i este rob!
– N-am găsit-o așa, răspunse Sancho, ci vânturând doua baniți de grâu în bătătură.
– Dar ia seama, zise don Quijote, că boabele de grâu atinse de mâna ei, se prefăceau în boabe de mărgăritar; iar dacă te-ai uitat bine, prietene, poți să-mi spui: era grâu de primăvară, sau de iunie: alb sau negru?
– Era mai degrabă roșcat, răspunse Sancho.
– Poți fi, cu toate acestea, încredințat, zise don Quijote, că vânturat de mâna ei, nu mai încape îndoială c-a dat pâine albă. Dar treci mai departe: când i-ai înmânat scrisoarea mea, a sărutat-o? Și-a pus-o pe creștet? Făcut-a vreun ritual vrednic de-așa carte? Sau ce-a făcut?
– Când am vrut să i-o dau, răspunse Sancho, ea tocmai începea să zgâlțâie cirul în care pusese bună parte din grâu, așa că îmi zise: Pune, fârtate, cartea aia pe sacul de colo, că n-o pot citi până nu sfârșesc de vânturat tot ce vezi aicea.
– Înțeleaptă femeie, spuse don Quijote. Se vede treaba că și-a spus așa ca s-o citească mai pe îndelete, la largul ei, și să se desfete cu ea. Dă-i înainte, Sancho. Și-n vreme ce-și vedea mai departe de treabă, ce vorbe a mai schimbat cu tine? Ce te-a întrebat de mine? Și tu ce i-ai răspuns? Dă-i drumul, povestește totul, nu trece cu vederea nicio vorbuliță.
– Ea nu m-a întrebat nimic, zise Sancho, dar i-am spus, eu de la mine, în ce chip ai rămas măria-ta să faci pocaăință din pricina ei, gol de la brâu în jos, stingher prin munții ăștia, de parc-ai fi fost un sălbatic, dormind pe pământul gol și făr să mănânci așezat la masă ca tot omul, ori să-ți pieptăni barba, ci doar plângând și blestemându-ți soarta.
– Dacă i-ai spus că-mi blestem soarta, n-ai spus drept, zise don Quijote, căci, dimpotrivă, o binecuvântez; și-o voi binecuvânta câte zile-oi avea de trăit, că m-a învrednicit să merit a iubi o atât de înaltă doamnă ca Dulcineea din Toboso!
– E atât de înalta, răspunse Sancho, că, zău, m-ă-ntrece și pe mine cu mai bine de-un cot.
– Cu așa, Sancho, zise don Quijote, te-ai măsurat cu ea?
– M-am măsurat, numai că uite-n cel fel, răspunse Sancho. Când m-am apropiat de ea, ca să punem unsac de grâu pe măgar, ne-am pomenit așa de aproape unul de altul, că mi-am putut da seama că era mai înaltă decât mine cu-o palmă și mai bine.
– Dar nu-i așa, răspunse don Quijote, că ea-și întovărășește și-și împodobește înalta-i statură cuo mie de milioane de haruri sufletești? N-ai să tăgăduiești, Sancho, un lucru: când ai ajuns aproape de ea, nu-i așa c-ai simțit o mireasmă îmbălsămată, un miros aromatic, un nu știu ce îmbătător, pe care nu-l pot spune în cuvinte, un iz plăcut, ca și cum ai fi fost în prăvălia unui vânzător de mănuși?
– Tot ce pot spune, zise Sancho, este c-am simțit un izuleț ceva cum…
– Nu din pricina asta, răspunse don Quijote, ci de bună seamă că erai tu guturăit, sau te-i fi mirosit pe tine singur; fiindcă știu eu prea bine cum miroase trandafirul acesta între spini, crinul acesta al câmpiilor, ambra aceasta revărsată…
– Se prea poate, răspunse Sancho, că nu o dată am simțit că miroseam eu întocmai ca izul ce mi s-a părut atunci ca iese din înalțimea-sa, domnița Dulcineea. Dar ce să te mai miri…?!
– Ei bine, dădu să urmeze don Quijote, să zicem c-a sfârșit cu vânturatul grâului și cu trimisul sacilor la moară. Ce-a făcut când a citit scrisoarea?
– Scrisoarea, zise Sancho, n-a citit-o defel, fiindcă zicea că nu știe nici să citească, nici să scrie, ci a rupt-o în bucăți – bucățele, spunând că nu vrea s-o dea nimănui s-o citească, ca să nu-i știe satul tainele, și că ii era de ajuns ceea ce-i spusesem eu din gură despre dragostea pe care i-o porți măria-ta, cât și despre nemaivăzuta pocăință pe care ai rămas, din pricina ei, s-o săvârșești. La urmă mi-a spus să-i spun măriei-tale că-ți sărută mâinile și că ar avea mai mare chef să te vadă decât să se apuce să-ți scrie, așa că te roagă și-ți poruncește ca, de îndată ce vei fi primit răspunsul de față, ți lași bălăriile acelea și să te lași păgubaș de neghiobii, pornind numaidecât către Toboso, dacă n-ai altceva mai bun de făcut, căci tare-i mai e dor să te vadă. A râs de s-a prăpădit când i-am spus că pe măria-ta te cheamă Cavalerul Tristei Figuri.
– Până aici, toate bune, zise don Quijote. Dar spune-mi: ce giuvaer ți-a dat la despărțire, drept răsplată pentru veștile pe care i le-ai adus despre mine? Pentru că este un obicei îndătinat și străvechi între cavaleri și iubitele lor rătăcitoare să dea scutierilor, doamnelor de onoare sau piticilor care le aduc vești, de la domnițe sau domnițelor de la drumeții lor, câte-un giuvaer bogat drept bacșiș, ca să arate cât de mulțumiți sunt de solia lor.
– Așa o fiind, răspunse Sancho, și eu, dinspre partea mea, cred că-i foarte bun obicei; dar asta trebuie să fi fost pe vremuri, că în ziua de azi de-abia dacă se mai obișnuiește să i se dea solului câte-un codru de pâine și-o bucată de brânză, că asta a fost tot ce mi-a dat stăpâna mea Dulcineea, peste ulucile ogrăzii, când mi-am luat rămas bun de la dânsa, ba încă, după cât mi-am dat eu seama dintr-o grămadă de semne pe care le pricep, brânza era doar caș de oaie.”

Nu cred că mai sunt de prisos și alte comentarii. 
Unde nu e cap, e vai de picioare!